Izvoarele Nerei

Articol publicat pe 19 August 2022
Puncte de interes

Rezervația Naturală Izvoarele Nerei, componentă a sitului UNESCO:                  Rezerzervaţia naturală ,,Izvoarele Nerei”, care acoperă 5028 ha, este una dintre cele mai mari păduri virgine din Europa. Această pădure, ca rezervaţie naturală, are un statut de protecţie restrictivă conform legislaţiei româneşti. Rezervaţia a fost infinţată in 1973 de planificarea gestionării pădurilor, mai întâi ca “rezervaţie forestieră”, iar în anul 2000 a devenit statutul de “rezervaţie naturală”. Reprezentative sunt ecosistemele virgine de făgete pure, în care pot fi întâlnite doar câteva exemplare ale altor specii de arbori. Arboretele impresionează prin volume foarte ridicate (600-1200 mc/ha) și suprafața de bază (52-54 mp/ha),  precum și prezența unor arbori impresionanți, cu diametre peste 1,3m, înălțimi peste 50 m, vârste peste  400 de ani. Cantitatea de lemn mort este de asemenea impresionantă,  reprezentând 8-10% din volumul arboretului viu. Subarboretul este slab reprezentat, la fel și pătura ierbacee, majoritatea acestor arborete fiind făgete nude. Regenerarea se face după legitațile naturale.
Incepând cu anul 2017, Rezervaţia Naturală Izvoarele Nerei, a fost declarată ca Sit al Patrimoniului Mondial UNESCO “Făgete primare din Carpaţi şi din alte regiuni ale Europei”. Suprafaţa componentei nominalizate este de 4677,7ha şi a zonei tampon de 2496ha. 
- Componenta Sitului UNESCO reprezintă cel mai reprezentativ trup compact de păduri cu grad de  naturalitate ridicată din România, fiind una din cele mai importante componente la nivel pan-european.
Aceste ecosisteme s-au păstrat intacte de la ultima glaciaţiune. Determinările de vârstă a arborilor efectuate la altitudinea de 1000m, au relevat prezenţa a 8 arbori/ha cu varstă de peste 400 de ani, respectiv 16 arbori/ha cu vârstă de peste 350 de ani cu un maximum determinat de 477 ani. (D. Turcu 2012). În 2017 a fost identificat un arbore cu vârsta de 526 de ani.Habitatele forestiere nu au fost cartate expres pe suprafața întregii Rezervații, dar au fost identificate habitatele 9110 și 9130, fiind probabilă existența și a altor habitate de făgete pe soluri acide.

captura-de-ecran-2024-03-06-112302.jpg (332 KB)
captura-de-ecran-2-2024-03-06-112624.jpg (410 KB)
Ti-a placut ? Spune-le si prietenilor
Pnscc logoRomsilva
Ai intrebari ? Ne poti suna la(+40) 255.222.200
Date contactStr. Petru Maior, Nr. 69A, Loc.Reşiţa Jud. Caraş- Severin, Cod poştal 320112.
© Copyright Parcul National Semenic-Cheile Carasului 2024. Toate drepturile rezervate.