Belvedere Vârful Semenic altitudine:1446,4 m.

Articol publicat pe 06 Decembrie 2022
Puncte de interes
panou-vf.-semenic.jpg (1.37 MB)

Locație

Punctul de belvedere – Vârful Semenic

Vârful Semenic (1.446,4m altitudine) aparține Munților Semenic, parte a Munților Banatului, formați în principal din roci metamorfice (șisturi cristaline, gnaise și micașisturi) și roci eruptive. Aceste roci sunt martorii unor procese geologice vechi de sute de milioane de ani, când zona a fost supusă presiunilor intense care au modelat structura actuală a masivului. Relieful rotunjit, platourile largi și pantele domoale sunt tipice pentru munții formați din roci dure, erodate lent, ceea ce explică aspectul „blând” al vârfului, în contrast cu crestele ascuțite din Carpații Meridionali.

Semenicul este acoperit de întinse păduri naturale de fag și păduri plantate de molid, brad, care sunt până aproape de zona golului montan. Pe vârf, vegetația este schimbată în urma defrișării pădurii în urmă cu cca. 250 de ani, în prezent fiind pajiști montane, dominate de ierburi rezistente la vânt și temperaturi scăzute cu tufe de afin, mușchi și licheni. În timpul verii, pajiștile sunt pline de flori iar spre toamnă se colorează în tonuri arămii. Iarna, vârful devine alb, perfect pentru panorame spectaculoase în zilele senine.

De pe vârful Semenic, priveliștea se deschide în toate direcțiile:

  • Spre nord, se observă valea Bârzavei, dealul Cuca, zona Lindenfeld, Gărâna, Brebu Nou și râul Timiș cu depresiunea Caransebeșului
  • Spre vest, se observă Municipiul Reșița, dealul Ponor, Stațiunea Semenic, Cheile Carașului, Platoul Mărghitaș și cartierul Aninei - Orașul Nou.
  • Spre sud, se observă Stațiunea Semenic, Vârful Piatra Nedeii, Culmea Semenic și vastele păduri virgine care acoperă Izvoarele Nerei.
  • Spre est, se observă Muntele Mic, Munții Țarcu și Piatra Ilovei, Masivul Godeanu, Munții Cernei.

Panorama este amplă, liniștitoare și în același timp impresionantă, unde poți înțelege structura munților cu depresiunile de turbă și privi Banatul Montan în toată splendoarea lui.

Ti-a placut ? Spune-le si prietenilor
Pnscc logoRomsilva
Ai intrebari ? Ne poti suna la(+40) 255.222.200
Date contactStr. Petru Maior, Nr. 69A, Loc.Reşiţa Jud. Caraş- Severin, Cod poştal 320112.
© Copyright Parcul National Semenic-Cheile Carasului 2026. Toate drepturile rezervate.